Viziunea de voluntariat a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie publică aflată în slujba comunităţii clujene, îşi propune iniţierea, implementarea şi derularea programelor de voluntariat, promovând şi susţinând principii ca: nondiscriminarea, altruismul, egalitatea şanselor, prin facilitarea accesului liber la lectură şi la alte servicii ale bibliotecii şi prin îmbogăţirea vieţii sociale a tuturor categoriilor de membri ai comunităţii deservite de bibliotecă.
Descrierea programului de voluntariat
Programul de voluntariat „Implică-te şi dăruieşte. Fii voluntar!” face parte din proiectul „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, implementat în perioada mai 2014-iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
Prin programul de voluntariat „Implică-te şi dăruieşte. Fii voluntar!” Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” facilitează accesul la lectură şi la alte servicii de bibliotecă pentru membrii cu nevoi speciale ai comunităţii clujene (persoanele instituţionalizate în centre de îngrijire a vârstnicilor, centre de plasament, persoane care nu se pot deplasa, din diverse motive, la bibliotecă).
Programul presupune angrenarea voluntarilor în activităţi intergeneraţionale de învăţare şi/sau de relaxare: cursuri de limbi străine pentru seniori, ateliere de creaţie pentru membri de toate vârstele, ore de lectură pentru seniori, ajutor la teme pentru copii și adolescenți, Ora poveştilor pentru preșcolari.
În cadrul programului se organizează anual Biblioteca vie „Trăind în acelaşi univers”, în timpul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.
Ce este voluntariatul?
Voluntariatul este activitatea desfăşurată în folosul comunităţii de către o persoană care îşi oferă cunoştinţele, abilităţile şi timpul, fără a aştepta o recompensă materială. Mai multe informaţii referitoare la voluntariat găsiţi pe site-ul Centrului Naţional de Resurse pentru Voluntariat – ProVobis şi pe site-ul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca.
Cum pot fi voluntar în cadrul programul de voluntariat „Implică-te şi dăruieşte. Fii voluntar!”?
Dacă vrei să te implici în viaţa comunităţii clujene şi să dăruieşti din timpul tău şi abilităţile tale, te aşteptăm la Secția pentru adolescenți din sediul central al bibliotecii de pe Calea Dorobanţilor, nr. 104, etajul IV centru, de luni până vineri, între orele 12.00-20.00.
Pentru informaţii suplimentare ne poţi scrie la adolescent@bjc.ro sau ne poţi suna la 0264.430323.
Sunt voluntar pentru că…
„… îmi place să dăruiesc timp lucrurilor care contează. Sunt voluntar pentru că răsplata cea mai mare pentru mine e bucuria din ochii oamenilor.” (Ana-Maria)
„… mă împlineşte şi mă face să mă simt mai umană.” (Bianca)
„… doresc să cunosc mai bine comunitatea în care trăiesc, pentru că ţin mult să îmi însuşesc cunoştinţe noi şi pentru că vreau să cunosc persoane cu aceleaşi interese.” (Daniel)
„Voluntariatul este o parte a vieții mele. Tot timpul mi-a plăcut să îi văd pe oameni zâmbind, iar prin voluntariat pot contribui și eu la motivul fericirii lor. De asemenea voluntariatul mi se pare și cea mai bună cale de a învăța, atât despre oamenii din jur cât și despre mine însămi.” (Ioana, coordonator Curs de inițiere în programare și Ateliere de robotică)
„A fost o experiență plăcută pentru mine, deoarece am început să conștientizez de ce calități am nevoie pentru a fi profesor […] Mi-a plăcut să citesc și să ascult motivele pentru care vor să învețe aceste două limbi și pot să spun că am văzut că sunt determinate […] Vă mulțumesc! Mai am mult de lucrat la partea de vorbit în public și cred că asta e cea mai bună metodă de a o practica, pentru că toată lumea are ceva de învățat.” (Ștefan, profesor de limba engleză și japoneză pentru seniori)