„Nu-mi place poezia: încă” – ateliere pentru adolescenți
februarie 10 @ 08:00 - martie 31 @ 20:00

Secția pentru adolescenți organizează o serie de opt ateliere săptămânale de creație poetică dedicate adolescenților, care au ca scop să apropie participanții de poezie prin metode interactive și neconvenționale, precum blackout poetry, remixuri ale textelor pentru bacalaureat și poezie-obiect sau explorarea relației dintre film și scris.
Întâlnirile sunt coordonate de tânăra scriitoare Iulia-Daria Iacob, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, care declară: „La finalul celor 8 întâlniri, sperăm ca participanții să spună: nu-mi place poezia; o ador.”
Atelierele se vor desfășura în fiecare marți, de la ora 17.00, în perioada 10 februarie-31 martie 2026, la Secția pentru adolescenți, Calea Dorobanților nr. 104, etajul IV, centru.
Participarea este gratuită, pe baza Permisului de intrare la bibliotecă, iar înscrierea se poate face pe email la adresa adolescent[at]bjc.ro sau la numărul de telefon 0264-430323.
Atelierele sunt organizate de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Centrul pentru Tineret, Cluj Movie Club și Cenaclul Carena.
Vă așteptăm cu drag!