„Bătălia Cărților” este un concurs național de lectură inițiat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj în anul 2014. Se derulează anual în mai multe biblioteci publice din România, sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, precum și la Chișinău, Republica Moldova.
Concursul cu sloganul Lectura te face învingător! și-a propus ca scop cultivarea gustului pentru lectura de plăcere și este organizat pentru două categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani), și mai multe secțiuni: în limba română și engleză pentru ambele categorii de vârstă și în limba maghiară pentru copii.
Cuprinde mai multe etape:
- Selecția și întocmirea listelor de câte 10 titluri pentru fiecare categorie de vârstă (5 titluri pentru secțiunea în limba engleză).
- Lansarea concursului, înscrierea participanților și perioada de lectură (martie-septembrie). Pentru calificare în finala concursului fiecare participant trebuie să citească toate cele 10 cărți, să întocmească Fișe de lectură pentru fiecare carte din concurs și să acorde, în Carnetul de lectură, puncte de la 1 la 5 pentru fiecare carte citită.
- Organizarea Finalei – „bătălia” propriu-zisă și desemnarea câștigătorilor – luna noiembrie.
În cadrul Finalei are loc dezbaterea „Convinge-mă să citesc!” în care concurenții își susțin cartea preferată, răspund la un șir de întrebări pe marginea cărților citite, iar juriul desemnează Cititorii anului la ambele categorii de vârstă. Se mai acordă premii pentru cea mai bună fișă de lectură, pentru implicare în dezbatere, pentru cea mai echilibrată și rațională pledoarie și altele, la decizia juriului.
După centralizarea voturilor din Carnetele de lectură, sunt desemnate Cărțile anului pentru fiecare categorie de vârstă.
Pentru adulți, „Bătălia Cărților” se derulează sub forma unui club de lectură în limbile română și maghiară cu întâlniri periodice.
Fișa de înscriere pentru copii secțiunea în limba română
Fișa de lectură pentru copii secțiunea în limba maghiară
Fișa de lectură pentru copii secțiunea în limba engleză
Fișa de lectură pentru adolescenți secțiunea în limba română
Fișa de lectură pentru adolescenți secțiunea în limba engleză
Lista titlurilor Bătălia cărților 2026





