Cenaclul literar „Traian Brad”a fost constituit în luna octombrie 2002 şi întruneşte în rândurile sale copii de toate vârstele, care fac primii paşi în lumea creaţiei. În anii 2002-2003 şi 2003-2004 cenaclul a fost coordonat de scriitoarea Genţiana Groza, apoi de scriitoarele Flavia Teoc şi Lucia Dărămuş.
În prezent coordonatorul cenaclului este scriitorul Victor Constantin Măruţoiu, iar întâlnirile se desfăşoară sub forma atelierelor de creaţie.
În cei peste 15 ani de activitate, membrii cenaclului au participat la emisiuni radiofonice „Păhărelul cu nectar” de la Radio Renaşterea, la concursuri naţionale şi internaţionale, remarcându-se participarea la concursul „Le Lecteur du Val”, organizat de Asociaţia Bibliotecarilor din Sicoval (Franţa) unde 2 dintre membrii cenaclului, Iulia Bochiş şi Ileana Surducan, au fost premiaţi, iar lucrările lor au fost publicate într-o antologie, alături de copiii din Franţa şi alte ţări participante.
Cele mai reuşite lucrări ale cenacliştilor au fost publicate în antologia Muguri, apărută la editura Eikon în anul 2006 şi în Antologia aniversară apărută în anul 2012. Cenaclul are loc pe parcursul anului şcolar, în ultima săptămână din fiecare lună, marţi, de la ora 17.00. Sunt invitaţi copiii care vor să-şi dezvolte aptitudinile literare.