Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj-Napoca, România
+40-264-430323/+40-264-595815
bjc[at]bjc.ro

Fondul Popovici – Petrescu

Prezentare generală

Intrat în colecțiile bibliotecii în anul 2000, Fondul „Popovici-Petrescu” cuprinde bibliotecile personale a trei reputați foști profesori ai Facultății de Litere din Cluj-Napoca: D. Popovici, Ioana Em.Petrescu și Liviu Petrescu. Cele peste 6000 de volume de literatură română și universală sunt completate de manuscrise, note de lectură, corespondență, cursuri universitare, acte și fotografii personale.

Interesul pe care îl suscită azi conținutul fondului depășește inventarul în sine și se transferă în câmpul fenomenului literar și al practicilor de lectură. Existența acestui fond dă cercetătorului posibilitatea de a reconstitui orizontul intelectual a două epoci, cea interbelică și cea comunistă, și de a contura un portret al intelectualului în cele două perioade.

Biblioteca și manuscrisele lui D. Popovici oferă cadrul unei analize focalizate pe sferele de influență ideatică sub care se forma un intelectual român interbelic, cât și a accesului nemijlocit la ediții princeps și cărți rare, toate acestea venind să completeze fundamentele de istorie (literară și nu numai) deja existente pentru acea perioadă.

În ceea ce privește subfondurile Ioana Em. Petrescu și Liviu Petrescu, documentele și volumele pe care acestea le conțin se constituie într-o perspectivă unică asupra prezenței și circulației cărților străine în bibliotecile private din perioada comunistă, perspectivă ce se cere investigată din două direcții.

Din punctul de vedere al istoriei literare românești, fondul Petrescu oferă posibilitatea de a documenta maniera în care avea loc circulația ideilor și cărților de proveniență occidentală – și deci, indezirabilă pentru regim – în perioada comunistă și de a avea mărturii despre metodele deseori subversive prin care se ajungea în contact cu acestea.  Pe de altă parte, din perspectivă inversă, a cercetătorului străin, fondul constituie o premieră mai ales din punctul de vedere al metodelor de cercetare necesare, a căror adecvare la noutatea materialului poate deveni o premieră europeană din acest punct de vedere.

Contact

Adresa: Aleea Peana nr. 7, ap. 1

Telefon: 0731013294

E-mail: colectiispeciale@bjc.ro

D. Popovici

Liviu Petrescu

Ioana Em. Petrescu

Catalog 

Fondul Dimitrie Popovici

Fondul Ioana Em. şi Liviu Petrescu

Galerie foto

D. Popovici

D. Popovici cu fiica sa Ioana Em.

Liviu Petrescu

Ioana Em. Petrescu

Referințe critice                                                                                  

Calendar evenimente

Studii și articole

Scroll Up