József Lukács, Claudia Septimia Sabău, Patrimoniul arhitectural al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2023, 124 p.
recenzat de Gelu Teampău-Luca
Există lucruri, ori persoane, ori evenimente, de care nu știai că ai nevoie decât atunci când te izbești de ele sau când, dimpotrivă, dau ele peste tine. Ai trăit în absența lor, însă odată ce ai ajuns să iei contact cu ele, să le cunoști, să afli și să înțelegi, nu ai cum să nu te întrebi de ce nu ți-au sărit în ochi adevăruri evidente și, ocazional, vitale. Dar fatalitatea condiției noastre de ființe (poate pe alocuri prea) gânditoare este că adesea trebuie să ni se indice și să ni se explice ceea ce se afla demult înaintea ochilor noștri. În cazul chestiunilor abstracte, faptul nu pare atât de straniu, că doar cu toții ne-am zgâit cândva la câte o problemă căreia nu-i dădeam de capăt, pentru ca soluția să ne apară ca din senin, sfidătoare și suverană, după un somn bun. Este mult mai tulburător, însă, a-ți da seama că realitatea fizică pe lângă care ai trecut ani la rând, cu nonșalanță, ascundea mesaje, sensuri sau, cât o părea de prăfuit a spune, frumuseți nebănuite. De fapt, ca să fim cinstiți, nici nu ascundea, ci dimpotrivă, le exhiba cu ostentație, doar că puțini erau cei care aveau timp, dispoziție sau, pur și simplu, capacitatea de a le observa.
Cartea istoricilor József Lukács și Claudia Septimia Sabău, Patrimoniul arhitectural al Universității Babeș-Bolyai, este un astfel de eveniment menit să atragă atenția asupra unor realități pe cât de importante, pe atât de fascinante, mai cu seamă că ele sunt, pe nedrept, trecute cu vederea de cei mai mulți dintre noi, ca și cum ar îndeplini doar o funcție utilitară, echivalentă cu a unor imobile oarecare.